Tinerii preoți din Arhiepiscopia Iașilor au participat în aceste zile la un program de formare, organizat la Miclăușeni

Arhiepiscopia Iașilor Iulie 8, 2025

Ziua de luni a fost deschisă în duh de rugăciune, prin oficierea Sfintei Liturghii, săvârșită de părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, împreună cu soborul preoților participanți. Această comuniune liturgică a fost urmată de sesiunea de formare intitulată „Formare Tineri Preoți – ziditori de comunități”, susținută de părintele inspector Lucian Filip. În cadrul întâlnirii, s-a conturat viziunea unei comunități vii, hrănite de har și lucrare concretă, cu accent pe rolul formator al preotului și pe nevoia cultivării liderilor și voluntarilor din sânul parohiei. „De la Iisus Hristos, tot ceea ce se lucrează este divino-uman” – a fost mesajul care a străbătut această întâlnire cu profunzimea unei chemări.

A doua parte a zilei a fost închinată unei sesiuni liturgice susținute de părintele profesor Viorel Sava. Tinerii clerici au fost călăuziți spre o înțelegere mai adâncă a Sfintei Proscomidii, a gesturilor liturgice și a rânduielilor din cadrul slujbelor oficiate în sobor. S-a evidențiat faptul că slujirea trebuie să fie nu doar dreaptă, ci și frumoasă – cu eleganță și rânduială.

În zilele ce au urmat, formarea a continuat printr-o serie de ateliere teoretice și practice, susținute de invitați de seamă:

– Lect. univ. dr. Smaranda Buju a vorbit despre taina relației dintre soț și soție în familia preotului, conturând imaginea familiei ca spațiu de tihnă sufletească și trupească.

– Părintele director Cosmin Brînză a ghidat participanții în cadrul unui atelier de strângere de fonduri, oferind unelte concrete pentru susținerea proiectelor parohiale.

– Lect. univ. dr. Tudorel Rusu a adus lumină asupra dimensiunilor ethosului, pathosului și logosului în predica omiletică.

– Părintele lect. univ. dr. Petru Cernat a abordat, cu discernământ pastoral, tema procreației asistate medical.

– Părintele profesor Patriciu Vlaicu a deschis o reflecție profundă asupra echilibrului dintre viața de familie și slujirea preoțească, în cadrul atelierului „Tânărul preot și provocările mediului eclesial”.

Ultima zi a acestui itinerar formativ a fost încununată de săvârșirea Sfintei Liturghii, sub protia Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În cadrul cursului său, intitulat „Duhovnic și ucenic”, Preasfinția Sa a așezat în inima celor prezenți gândul că viața preotului nu poate fi întreagă fără rugăciunea pentru duhovnicul său, călăuza sa întru Hristos.

Încheierea programului a fost marcată de atelierul susținut de părintele profesor Răzvan Ionescu, care a deschis o poartă spre tărâmul Apologeticii, subliniind nevoia unei Cincizecimi neîntrerupte în viața preotului – o necontenită revărsare a Duhului Sfânt, în slujirea și trăirea credinței.

Cea de-a XIII-a ediție a programului de formare pentru tinerii preoți desfășurată la Miclăușeni a fost un prilej de aprofundare a vocației preoțești, într-un cadru de comuniune, reflecție și învățare. Îmbinând rugăciunea cu sesiuni de instruire teologică, pastorală și practică, evenimentul a oferit participanților repere esențiale pentru zidirea unei slujiri autentice. Întregul parcurs a subliniat importanța formării continue, a frumuseții liturgice și a lucrării în echipă pentru creșterea și susținerea vieții parohiale. (pr. Mădălin Gârbea, Parohia Rădeni, Protopopiatul Hârlău)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri